de Andreea Calev Idriceanu
Echipa noastră participă pentru al III-lea an la acest proiect, alături de operatorii locali de colectare, de autorități locale, școli, companii și mulți alți parteneri de nădejde. De ce considerăm anul acesta ca fiind un succes? Sunt mai multe motive, vi le povestim pe rând.
Primul parametru al reușitei este faptul că numărul județelor în care s-au derulat acțiuni dedicate acestui proiect a crescut de la 18 la 27, iar numărul orașelor și municipiilor participante aproape s-a dublat, de la 18 la 32.
Cu alte cuvinte devenim mai responsabili față de problema pe care o ridică deșeurile electrice și poate că unii dintre noi înțeleg că „unde-i lege, nu-i tocmeală!” Nu putem spera decât că vom fi din ce în ce mai mulți!
Apoi ne bucură cantitatea colectată, care a crescut și ea de la ediția precedentă cu aproximativ 60%, adică peste 500.000 kilograme. ”Și continuăm să ridicăm comenzi venite în urma acestui program, deci cantitatea finală va fi ceva mai mare”, ne spune Ana Iacob Solomeș, reprezentantul partenerului din Maramureș. Iar ca ea, mai sunt și alți operatori care continuă să fie în priză zilele acestea.
Voi știați că doar în 2019, din reciclarea fierului, cuprului și aluminiului recuperate din deșeuri electrice s-a făcut o economie de 15 megatone de CO2 la nivel mondial? Care aveți cumva idee ce înseamnă? Este energia folosită de 1,7 miliarde (!!! Da, MI-LI-AR-DE!) de locuințe într-un singur an!
Numărul de comenzi venite în call center este un alt indice al succesului: 2.800 de comenzi – venite din cele 32 de localități – au fost preluate de serviciul TelVerde ceea ce înseamnă o creștere de 2,8 ori față de ediția 2019. Iar comparativ cu cifrele naționale, putem spune că am dublat numărul de comenzi în call center, dacă ținem seama că media comenzilor lunare de la începutul anului este 2.500.
Aveți idee cam ce valoare au materiile prime recuperate din deșeurile electrice colectate în 2019 din toată lumea? Cam 50 de miliarde (MI-LI-AR-DE!!!) de euro. Cu alte cuvinte acești bani și materii prime s-ar fi aruncat la gunoi, dacă nu erau colectate și reciclate corect. Stiți cam câte mașini electrice ar putea ieși pe stradă din 50 de miliarde de euro?
Prezența în media centrală și locală a crescut vizibil, presa fiind un partener care ne-a fost mereu alături în toate acțiunile noastre. Dar despre asta vom vorbi într-un subiect separat.
Cunoașteți povestea găinii care a născut pui vii? Ei bine, nu râdeți! E posibil să devină realitate! Dacă deșeurile electrice nu sunt tratate responsabil, substanțele periculoase pot contamina apa, solul și implicit hrana pe care o consumăm.
Copiii și școlile s-au implicat în zeci de activități de promovare a Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor electrice, tema acestui an fiind chiar educația.
Chiar! Știți cu toții că este foarte important ca aceste deșeuri să nu ajungă în sistemele ilegale de colectare și reciclare. Dar știți și de ce? Pentru că unele dintre ele folosesc copii și adolescenți pentru colectarea, dezmembrarea și reciclarea acestor deșeuri, fiind expuși la riscul de a inhala substanțe toxice sau la arsuri grave din cauza agenților corozivi folosiți în aceste procese.
Toți acești indicatori de performanță și toate rezultatele acestei campanii – în condițiile în care pandemia se apropie din ce în ce mai mult de ușa fiecăruia dintre noi, iar echipajele noastre au fost zilnic pe teren – ne confirmă că sunt binevenite aceste activări ale comunităților, că oamenii au nevoie de aceste servicii, că efortul pe care l-am depus în timp este răsplătit prin creșterea nivelului de educație și de informare pe teme de reciclare a DEEE. Ar fi bine să învățăm ceva din asta!