Un nou centru de colectare DEEE se deschide la Gaesti

 

Asociația Română pentru Reciclare RoRec deschide un nou centru de colectare DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice) la Găești, ca parte a Rețelei Naționale de Colectare. Aceasta marchează cea de-a patra inaugurare a unui astfel de serviciu în mai puțin de o lună, după deschiderile centrelor din Sinaia, Alba Iulia și Alexandria.
 
Noul centru de colectare din Găești este funcțional începând de vineri, 18 mai, dată de la care locuitorii orașului și cei din proximitatea acestuia au posibilitatea de a se debarasa de echipamentele electrice și electronice, prin aducerea lor la centrul din Str. Prof. Stancu, în fiecare miercuri, între orele 15 – 18 și sâmbăta, între orele 9 – 13.
 
De asemenea, persoanele fizice și juridice au la dispoziție un serviciu gratuit de colectare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă, prin comandă la numerele de telefon 0733 601 741, 0786 669 319 si 0724 379 242.
 
Odată cu deschiderea centrului de colectare, vor fi amenajate 3 puncte de colectare provizorii, în Parcul central, Piața Sf. Ilie și în fața Primăriei (str. 13 Decembrie, nr. 102A). Fiecare deponent va primi un talon de participare la tombolă, în cadrul căreia pot câștiga unul dintre premiile oferite de partenerul Arctic: 3 aparate frigorifice, 2 masini de spalat rufe, 5 uscatoare par, 5 ceasuri de masa Grundig.
 

Premierea voluntarilor și extragerea câștigătorilor tombolei cu premii oferite de partenerul Arctic vor avea loc vineri, 18 mai, începând cu ora 19.00, în Parcul Central, în prezența autorităților locale. Evenimentul va include și un concert susținut de Nicola.