Standardele de mediu impuse de către Uniunea Europeană în ceea ce privește colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice la nivel de țară membră UE, alături de legislația în vigoare (HG 1037/2010), care impune existența unui centru de colectare DEEE la un număr de 50.000 de locuitori sunt doi dintre pilonii care ne–au determinat să demarăm un nou proiect, la nivel național.
Proiectul vine în sprijinul autorităților, prin oferirea unor soluții de colectare DEEE la standarde europene, având în vedere atingerea cotei impuse de către Uniunea Europeană, și anume 4 kg DEEE colectate anual pe cap de locuitor, și nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.
în iulie 2011, Asociația Română pentru Reciclare RoRec a lansat primele 5 centre de colectare, la standarde europene, în parteneriat cu primăriile din Brad, Calarași, Hunedoara, Tulcea și Vălenii de Munte. Aceasta este prima etapă din proiectul Rețeaua Națională RoRec a Centrelor de Colectare realizate în parteneriat cu primăriile, iar pentru urmatorii doi ani va include peste 100 de locații, pentru a stimula rata de colectare DEEE, care în prezent este total nemulțumitoare, situându-se la numai 1-1.5kilograme/an/locuitor.
“Suntem onorați să fim primii care deschid Rețeaua Națională RoRec a Centrelor de Colectare, grija față de mediul înconjurător fiind una dintre prioritățile noastre. Locuitorii județului Tulcea au acum o soluție la îndemână pentru colectarea la standarde europene a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.”, a adăugat d-nul Constantin Hogea, Primar Municipiul Tulcea.
“Am răspuns afirmativ acestui parteneriat, tocmai pentru a sprijini comunitatea locală, încurajând o conduită civică corespunzătoare și punând la dispoziția cetățenilor un serviciu modern și, totodată, vital pentru protejarea mediului înconjurător. Mulțumim Asociației RoRec pentru susținerea în acest parteneriat, suntem onorați să fim parte din Rețeaua Națională a Centrelor de Colectare DEEE.”, a adăugat d-nul Mircea Nițu, Primar Vălenii de Munte.
“Realizarea infrastructurii de colectare este responsabilitatea noastră și ne bucurăm că, alături de Asociația RoRec, putem asigura comunității condițiile necesare pentru a se debarasa de aceste deșeuri, prin intermediul unor servicii profesioniste, la standarde europene.”, a adăugat d-nul Nicolae Dragu, Primar Municipiul Călărași.
“Suntem onorați să ne numărăm printre primele centre deschise în cadrul Rețelei Naționale RoRec. încurajăm toți locuitorii din Municipiul Hunedoara să se mobilizeze și să aducă aparatura veche la centrul recent inaugurat, pentru că un gest atât de mic are conotații importante pentru starea mediului înconjurător.”, a adăugat d-nul Ovidiu Marius Hada, Primar Municipiul Hunedoara.
“Existența unui astfel de spațiu, amenajat la standarde europene, era una dintre prioritățile noastre pentru anul acesta. Ne bucurăm că am putut implementa acest proiect alături de Asociația RoRec, pentru a le oferi cetățenilor o soluție accesibilă de colectare a DEEE-urilor – este un parteneriat de succes menit a contribui la protectia mediului ambiant din municipiul nostru și un răspuns la solicitările locuitorilor de a le oferi un serviciu de colectare a DEEE”, a completat d-nul Florin Cazacu, Primar Municipiul Brad.
Rețeaua Națională RoRec a Centrelor de Colectare DEEE realizate în parteneriat cu primăriile, înseamnă crearea unei infrastructuri coerente de colectare a DEEE, la nivel național, un serviciu destinat comunității, un spațiu amenajat conform standardelor europene, pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice într-un mod organizat și în condiții de deplină siguranță, cu respectarea normelor de mediu.
Până în acest moment, cele 5 centre de colectare DEEE răspund nevoilor a peste 750.000 de cetățeni, din cinci orașe ale țării și din zonele limitrofe, precum și obligațiilor legale ale autorităților locale.
Colectarea acestui tip de deșeuri este vitală pentru mediul înconjurător, dar și pentru bunăstarea oricărei comunități pentru că DEEE-urile au o nocivitate de 10 ori mai mare decât cea a deșeurilor menajere, având în structura lor componente nonbiodegradabile, ce conțin substanțe dăunătoare precum mercur, nichel, plumb sau cadmiu. în cazul unei procesări necorespunzătoare, DEEE-urile au un ridicat potențial toxic pentru mediu, cât și pentru om, căruia îi pot cauza alergii, sterilitate, boli de inimă sau cancer. Astfel, depunerea aparaturii uzate sau defecte la Centrul de Colectare DEEE RoRec este soluția corectă și conformă normelor de mediu, aceste deșeuri urmând a fi trimise reciclatorilor autorizați pentru a fi tratate corespunzator fiecărui tip de aparat.
Centrul de Colectare DEEE oferă servicii atât populației, cât și firmelor și instituțiilor, printr-un dispecerat "Infoline" disponibil de luni până vineri, între orele 9.00 și 18.00 și sâmbăta de la 9.00 la 13.00. Primirea aparaturii vechi se face direct la centrul, în intervalul orar 9.00-13.00, iar aparaturile grele sau voluminoase pot fi ridicate de la domiciliu, în baza unei solicitări la numărul de infoline. De asemenea, firmele și instituțiile pot solicita preluarea spre casare a echipamentelor vechi, la același număr de infoline.
Arctic, Philips și Whirpool au fost primii membrii fondatori ai asociației care au sprijinit aceste acțiuni.
La nivel mondial, valorificarea unor resurse pe cale de epuizare este o prioritate, fapt care se reflectă și în cotele anuale de colectare ale țărilor vest europene, de până la 4 ori peste cota de 4 kg/anual/locuitor impusă de Uniunea Europeană. în ultimii 2 ani, în România au fost colectate în jur de 30.000 tone DEEE/an, ceea ce reprezintă 1-1.5 kg din norma aferentă, ca stat membru UE.