Patrula de Reciclare revine la școală!

Din 18 septembrie, dascălii din învățământul pre-universitar din toată țara se pot înscrie online în ediția 2014-2015 aPatrulei de Reciclare, programul național de educație de mediu, accesând site-ul www.patruladereciclare.ro

Înscriindu-și unitățile de învățământ în program, fiecare Profesor Coordonator al Patrulei devine membru al echipei naționale de tineri ecologiști ce militează pentru consolidarea obiceiului colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în România. Numai în ultimul sezon, peste 1000 de profesori și 18.500 de preșcolari, elevi și liceeni au contribuit la colectarea selectivă a peste 360.000 kg de deșeuri electrice și au informat sute de mii de români despre importanța colectării lor.

”Aceste cifre reprezintă o reușită extraordinară în educația de mediu în România, cu efecte tangibile la nivelul întregii societăți. Profesorii coordonatori implicați de la începutul programului au adus școlilor lor peste 200 de premii, până acum, și-au dotat unitățile de învățământ cu un sistem de colectare a deșeurilor electrice și cu materiale educative speciale, au oferit elevilor lor prilejul de a învăța lucruri noi despre mediul înconjurător, dar, mai ales, au dus educația în afara școlii, în comunitate. În această perioadă au loc și premierile naționale, în județele Bihor, Covasna, Sibiu și Vâlcea, acolo unde Patrulele de Reciclare au reușit să determine colectarea a cel puțin 50 g DEEE/locuitor, la ediția precedentă, cu ajutorul Suporterilor. Sărbătorirea succesului lor este cel mai convingător argument în favoarea participării la acest program”, declară Alexandra Arnăutu, coordonatorul programului.

Profesorii care au evaluat ediția 2013-2014  au declarat (în procent de 98%) participarea în Patrula de Reciclare drept o experiență pozitivă și doresc să revină în program. ”Copiii învață de la noi, noi învățăm de la ei, ne completăm și astfel iese ceva frumos. Toți elevii se agită, întreabă în jurul lor, pe colegii și profesorii de la alte clase. Noi, profesorii, la rândul nostru, am alertat vecinii, rudele, pe toată lumea. Ne simțim un adevărat motor – îi mobilizăm pe toți cei din jur” spune Daniela Alecu, profesor coordonator al Patrulei Centrului de Zi Giulești din București la ediția 2013-2014.

Sute de educatori, învățători și profesori au oportunitatea să producă o schimbare benefică atât în unitățile lor de învățământ cât și în comunitățile lor, înscriindu-se în noua ediție a programului între 18 septembrie și 15 octombrie 2014. La finalul ediției, în 2015, peste 100 de premii își așteaptă câștigătorii.

Grăbiți-vă, locurile în program sunt limitate !

Etichete: