începând cu această săptămână, suntem prezenți în Alexandria, Bistrița, Tulcea, Călărași, Brad și Hunedoara, unde povestim profesorilor interesați despre proiectul Patrula de reciclare. în zilele următoare, Timișoara și Vălenii de Munte se vor alătura ediției 2011-2012 a programului educațional inițiat de către Asociația RoRec, în parteneriat cu Primăriile și Inspectoratele Școlare Județene, alături de partenerii Indesit și Philips – în sistemele de învățământ pre-școlar și pre-universitar.
Prin intermediul programului Patrula de reciclare, punem la dispoziție un sistem educațional accesibil, simplu, și vizăm încurajarea obiceiului de colectare selectivă a acestui tip de deșeuri. Programul ajută elevii să înțeleagă unele dintre cauzele poluării mediului și să conștientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi.
Ediția 2011-2012 a proiectului Patrula de reciclare se va desfășura în unitățile de învățământ pre-școlar și pre-universitar din orașele participante în proiect, în perioada 25 noiembrie 2011 – 15 iunie 2012. în toate unitățile de învățământ implicate, grădinițe, școli și licee, vor fi instalate kit-uri de colectare DEEE, compuse din 3 containere de carton pentru colectarea aparaturii electrice, electronice și electrocasnice, becurilor/neoanelor și bateriilor.
Toți copiii înscriși în program vor primi broșura programului, într-una dintre cele 3 variante create special pentru cele 3 tipuri de grupe de elevi vizate: preșcolari, școlari și liceeni.
Și în acestă ediție, organizatorii, cu sprijinul producătorilor Indesit și Philips, vor recunoaște performanța, oferind premii pentru unitățile de învățământ și profesorii coordonatori, pentru cea mai mare cantitate DEEE colectată/membru în Patrula de reciclare, dar și alte premii acordate atât la nivel național, cât și local, în fiecare dintre instituțiile înscrise în program. Partenerul media al proiectului este Agenția Națională de Presă Agerpres.
Programul susține eforturile comune ale Asociației, autorităților locale și membrilor RoRec de a crea o infrastructură coerentă de colectare DEEE, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kg DEEE colectate de fiecare locuitor, anual.
Detalii despre programul Patrula de Reciclare sunt disponibile pe pagina dedicată a site-ului Asociației RoRec, precum și pe pagina de facebook dedicată.