E-Waste Day 2019 – Recuperarea materialelor și combaterea încălzirii globale

Până la 90% din componentele deșeurilor electrice și electronice pot fi recuperate prin colectare și reciclare. DEEE conțin elemente a căror recuperare ne scuteşte să consumăm inutil resurse pentru a extrage sau produce altele, prin procese care dăunează mediului înconjurător. E-Waste Day ne amintește acest lucru și în 2019.

Amprenta de carbon a metalelor și plasticului câștigate prin reciclare este mult mai mică decât aceea a producerii acestora din surse originale.
Un banal fier de călcat conține suficient metal astfel încât prin reciclare să poată fi produse 13 cutii de conservă! Iar dintr-un prăjitor de pâine pot fi produse 25 astfel de cutii de conservă!

Reciclarea aluminiului necesită cu 95% mai puțină energie, respectiv resurse, comparativ cu necesarul pentru fabricarea aluminiului de la zero.

Aproape 99% din componentele unui PC pot fi reciclate!

Fabricarea unui desktop PC necesită resurse aprox. 240 kg combustibili fosili, 22 kg chimicale și 1,5 tone de apă.

Recuperarea unor materii prime esențiale, cum ar fi cobaltul sau grafitul este foarte importantă. Acestea pot fi refolosite la fabricarea produselor de tehnologie și a unor prototipuri inovatoare.

Cobaltul și grafitul obținute din reciclarea bateriilor, de exemplu, pot fi reintegrate în industrie pentru producția de noi baterii, de obiecte metalice sau telefoane mobile.

Materiile recuperate prin reciclare sunt vitale și pentru crearea unor aparate ecologice, precum panourile solare, turbinele eoliene, mașinile electrice sau becurile economice. Iată un nou mod prin care reciclarea ne ajută să combatem încălzirea globală.

În luna octombrie 2019, avem, din nou ocazia să contribuim la eforturile de protejare a mediului, participând la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice (E-Waste Day) și colectând DEEE.

Etichete: