Acum un an scriam un articol despre copiii, bunicii și profesorii nostri, cei mai entuziaști și constanți susținători ai activității pe care o desfășurăm și despre cât de mult le datorăm. O parte dintre ei ne-au devenit voluntari în acțiunile pe care le organizăm la ei în comunitate. 

Anul acesta am explorat 10 județe, am descoperit locuri noi despre care auzisem sau nu, am cunoscut oameni frumoși, de vârste și etnii diferite. Câteodată ne-a fost teamă că nu vom fi bine primiți, că nu ne vom face înteleși, că nu vom reuși să organizăm o acțiune de succes, dar realitatea locală ne-a spulberat temerile.

Am învățat să ascultăm și să fim extrem de atenți la detalii. Respectul și dorința de a realiza ceva în beneficiul comunității locale ne-au creat puntea de comunicare și încredere de care aveam nevoie. 

întâlnirea cu voluntarii – de cele mai multe ori elevi, împreună cu profesorii lor – a fost pentru noi, mereu, unul dintre momentele cheie ale organizării unei acțiuni. Ni s-au pus întrebări, am fost priviți cu neîncredere într-o primă etapă, unii au fost dezamăgiți de alte acțiuni de voluntariat și au venit acum doar la rugămintea profesorului coordonator sau din curiozitate. Semnarea contractului cu Asociația RoRec a constituit pentru mulți o experiență nouă. Unii dinte ei m-au surprins pentru l-au parcurs cu meticulozitate înainte de a le adresa noi aceasta rugăminte. Am simțit că era pentru noi toți un moment în care ne asumăm responsabilități, unii față de ceilalți.

Urma ziua Z, ziua acțiunii. Ne rugam să fie o vreme plăcută care să nu ne “bronzeze” prea mult, să ne plouă sau, mai rău, să ne înghețe. Oare vor veni la timp în punctele provizorii de colectare? Vom avea și absenți? întrebări pe care ni le puneam la început… mai târziu am renunțat. Chiar dacă printr-o întâmplare au mai apărut întârzieri, sau absențe, colegii sau profesorii lor au găsit soluții. Deja formau un grup a cărui reputație trebuia protejată. Ne-am străduit să le fim mereu aproape, le-am ascultat sugestiile legate de anumite zone în care să creăm puncte de colectare într-o viitoare acțiune, am aflat în ce alte activități extracuriculare sunt implicați. 

Am lucrat împreună și am îndurat și …“vremuri” grele. Å¢in minte cum nu am reușit să–i convingem pe doi tineri să încheiem acțiunea mai devreme, deși ploua în aversă și eram uzi până la piele. Trebuia să mai aștepte doi deponenți care au promis că mai aduc câteva obiecte. Din partea noastră … aveam o bănuială că nu se vor întoarce pe așa o vreme. Totuși s-au întors. Abia atunci au acceptat să închidem punctul și să meargă acasă. Ne-am gândit că se vor supăra părinții. Dar seara ne-am reîntâlnit la premiere, toți zâmbitori. Copiii lor își făcuseră datoria.

Au fost momente cand i-am rugat să rămână peste programul stabilit. “Mai pot aștepta. Ați mai colectat așa de mult și în alte părți până acum?” Sentimentul de mândrie locală a acționat în favoarea acțiunii noastre. 

A fost dificil să-i convingem să nu ridice obiectele grele și de mari dimensiuni. Tinerețea lor le dădea aripi. “Credeți că nu putem?” m-au întrebat doi foarte tineri.  A trebuit să-i conving că am încredere în forța lor, dar nu au voie să facă acest lucru. Doar au semnat un contract. Se pare că acest ultim argument a avut cel mai puternic efect.

Peste tot în țară, datorită voluntarilor am reînvățat să râdem cu mare poftă. Am redevenit tineri!

La premierea voluntarilor mereu uităm de toată oboseala de peste zi. A fost o onoare pentru noi să le mulțumim, de fiecare dată, pentru ce au facut. De multe ori mi se părea prea puțin pentru efortul lor. La tragerile la sorți era o bucurie de nedescris când recunoșteau câștigătorul dintre deponenții care participaseră peste zi la acțiune. Iar dacă acesta era prezent și le mulțumea că i-au purtat noroc, zâmbetul lor era al celor ce știau că au făcut o treabă bună. 

La orice final, despărțirea era dificilă. Știam că a fost o acțiune reușită atunci când eram întrebați dacă revenim. însemna că nu-i dezamăgisem, însemna că i-am convins de utilitatea activității de colectare a DEEE și plecam cu încrederea că ei vor continua să ducă mesajul nostru mai departe. Misiune îndeplinită!!!

Datorită voluntarilor am aflat că liceenii, și în general tinerii, sunt mult mai responsabili și mai informați decât eram noi la vârsta lor, că există multe proiecte educative și culturale care se desfășoară în beneficiul comunității locale, proiecte la care nu se face referire prea mult și din păcate, nu sunt suficient cunoscute. 

Le mulțumim voluntarilor noștri pentru încrederea acordată și pentru realizările lor despre care se vorbește încă prea puțin. Datorită lor ne-am recăpătat optimismul și curajul.

Le dorim din suflet un An 2012 minunat și sperăm să ne revedem curând. 

Un articol de Alexandra Arnăutu – project manager RoRec.