Contra-cronometru: povestea celui mai activ profesor din judetul Bacau si a Patrulei sale

Profesoara Iulia Leana și-a organizat Patrula de reciclare inspirată de zicala: ,,Unde-s mulți puterea crește…”. A decis să-și motiveze agenții cu activități cât mai diverse care să-i familiarizeze cu problematica deseurilor electrice (DEEE) și a protecției mediul și să-i încurajeze să treacă la acțiune. A înțeles că, atunci când e vorba să întărească legătura tinerilor cu natura, trebuie să depășească teritoriul sălii de clasă. Iar această abordare i-a adus premiul pentru cel mai activ profesor din județul Bacău.

 

Patrula de reciclare a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” a avut parte astfel, de tot felul de inițiative: prezentări, vizionări de filme, concursuri tematice, vizite la muzeu – toate menite să le insufle elevilor „un puternic mesaj ecologic care a format și a dezvoltat obiceiul de colectare selectivă. Mulți dintre ei au devenit, cu pasiune, purtători de seamă ai mesajului ecologic pentru cei din jur”, a constatat doamna profesoară.

 

Elevii săi au demonstrat că stăpânesc și teoria, și practica. Doamna profesor Leana a mizat și pe forța de convingere a prezentărilor, care susțin informațiile cu elemente vizuale. Agenții Patrulei le-au creat ei înșiși, ca exercițiu creativ, pe teme precum Ziua Mondială a Apei, Luna Pădurii sau Săptămâna Națională a Voluntariatului. Prezentările interactive la clasă, activitățile de grup, concursurile de întrebări, competiția de creatie pentru postere sau chestionarele despre voluntariat i-au incitat pe tineri să prezinte în mod interesant o cauză în care cred, abilitate care le va servi, cu siguranță, mai departe în viață.

 

Profesorul și agenții Patrulei de reciclare și-au îmbogățit experiența ecologică și argumentele pro reciclare vizitând expoziția ”Pădurile din România” la Muzeul de Științe ale Naturii din Bacău. Au plecat de acolo și mai motivați să aibă grijă de comorile naturale ale țării, și mai conștienți de impactul nefast al gesturilor necugetate. Au creat și au distribuit fluturași de promovare a acțiunilor de colectare ale deșeurilor de echipamente electrice și electronice, au realizat un panou creativ al Patrulei de reciclare în holul Colegiului și s-au întrecut în creativitate când a fost vorba să conceapă propunerea lor de mascotă – Cavalerul RoRec – sau să completeze paginile Broșurii Agentului. Au desenat, au completat rebusul, au rezolvat testul, au creat postere inspirate, iar, la final, prin vot, a fost aleasă cea mai interesantă și mai elaborată agendă.

 

La toate acestea se adaugă, ca o încununare a efortului lor, cantitatea de DEEE la colectarea căreia au contribuit, atenția lăudabilă de a-și documenta în fotografii activitățile și reușitele. „Am fost copleșită de un sentiment de bucurie pentru succesul obținut, de un sentiment de mulțumire datorat unui număr mare și variat de activități, realizate într-o perioadă scurtă de timp. Premiul obținut mă obligă să desfășor activități și mai variate și atractive în următorul an școlar și să implic un număr și mai mare de elevi și profesori,” ne spune doamna profesoară Iulia Leana. Suntem cu ochii pe voi și vă urăm mult succes, ca de fiecare dată!

 

La o primă impresie ai zice că timpul a fost inamicul lor principal. Greșit. A fost doar provocarea de a-și respecta propriile promisiuni, de a-și îndeplini planurile programate și de a-și perfecționa mereu capacitatea de organizare. 

Pentru anul viitor, așteptăm ca doamna profesoară Iulia Leana și Patrula ei fantastică să-și doboare propriul record.