Asemeni Regelui Arthur și a cavalerilor săi curajoși reuniți de idealuri nobile în jurul Mesei Rotunde, profesoara Aurica Borșan și agenții Patrulei de reciclare ai Liceului „Regina Maria” din Dorohoi au pornit la luptă cu un inamic aparent greu de doborât: ignoranța și nepăsarea față de nevoia de a colecta selectiv și de a recicla deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). Ce și-au propus eroii noștri de poveste? Să își elibereze concetățenii de povara DEEE-urilor, înarmându-i cu informație și învățându-i cum să le colecteze.
Planul de bătaie
S-au pregătit ”ca la carte” și n-au precupețit nici un efort. Au stabilit cui se vor adresa, ce reguli vor respecta și ce responsabilități își va asuma fiecare agent. Au organizat meticulos colțul Patrulei în școală. Au plasat strategic ”Centrul de comandă” în laboratorul de fizică, unde aveau să fie realizate mascote care mai de care mai inspirate, pentru concursul național.
Cum le stă bine unor nobili cavaleri, au organizat și o masă rotundă în școală, despre „Legislația privind DEEE”. Au adus un invitat special - reprezentantul Primăriei pe probleme de protecția mediului, ca să convingă și mai abitir adunarea interesată de elevi și profesori.
Au înțeles că e bine să ai alături un aliat de nădejde, pe care l-au găsit în Primăria Municipiului Dorohoi. împreună, au lansat în tot orașul acțiunea „Colectăm ca să ne protejăm”. Au determinat oamenii să predea, cu mic, cu mare, DEEE-uri la cele două puncte de colectare din oraș. Fiecare deșeu care a ajuns la colectare a fost victoria lor în fața nepăsării, un pas înainte către lumea frumoasă în care vor să trăiască. Agenții Patrulei au constatat fericiți că eforturile lor dau roade, iar cetățenii orașului încep, încet-încet, să aducă deșeurile din case la punctele de colectare.
Iar, pentru că în epoca modernă, ”cavalerii” lucrează cu evaluări și măsurători clare atunci când vor să câștige o luptă, Patrula Liceului „Regina Maria” din Dorohoi a realizat un sondaj de opinie privind eficiența acțiunilor sale în colectivitate. Membrii Patrulei au prezentat, într-una din clase devenită ad-hoc sală de conferințe, realizările incontestabile ale proiectului – înscrise pentru posteritate în jurnalul Patrulei de reciclare. Profesorul coordonator Aurica Borșan a arhivat comoara de informații, producții creative și materiale educative pe un CD, bun de studiat și în ediția următoare. Raportarea rezultatelor i-a desemnat Patrula câștigătoare a premiului județean pentru cea mai mare cantitate colectată de DEEE/per elev înscris.
Un câștig pentru ”casa” tuturor
„Ceea ce i-a stimulat pe copii a fost cu siguranță anvergura acțiunii, ideea lucrului în echipă, dorința de a păstra mediul curat, nevoia de socializare cu membrii comunității locale pentru a se colecta o cantitate cât mai mare de deșeuri și, nu în ultimul rand, dorința de a obține un loc fruntaș în clasamentul județean și în cel național. Sunt onorată să mă număr printre laureații Patrulei de reciclare – ediția 2013. Consider că suntem cu toții câștigători, întrucât mediul, marele beneficiar al acestui proiect, ne este tuturor casă”, ne spune cu aplomb doamna profesoară Aurica Borșan.
Ne place spiritul de echipă, ambiția și competitivitatea care marchează povestea Patrulei de la Dorohoi. îi felicităm pentru seriozitatea cu care și-au asumat rolul, pentru conștiința că ceva important depinde de ceea ce fac ei înșiși. Așteptăm să ne ofere subiecte și mai fascinante la anul, să-și continue performanțele, să continue să își scrie propria legendă.