Sinaia, 24 septembrie 2014 – Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec are plăcerea să participe la Festivalul Faptelor Bune 2014 de la Sinaia, eveniment ce va avea loc în perioada 26-28 septembrie.
Festivalul Faptelor Bune împlineşte 20 de ani de când se organizează la Sinaia, iar Asociaţia RoRec are motive să sărbătorească alături de Primăria Sinaia, locuitorii oraşului şi turiştii care vor fi prezenţi la eveniment, dată fiind lunga colaborare pe care o au în privinţa colectării selective a deşeurilor electrice, o faptă bună pe care din ce în ce mai mulţi cetăţeni o pun în practică. De altfel, Centrul de Colectare al deşeurilor electrice şi electronice din Sinaia este printre cele mai vechi deschise în cadrul Reţelei Naţionale de Colectare.
Evenimentul va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2014, iar echipa asociaţiei va fi prezentă la cortul RoRec amplasat în zona dedicată copiilor. Acolo va fi organizat un atelier de pictură. Copiii vor avea la dispoziție diferite figurine din ipsos și acuarele cu care le pot picta și apoi păstra. Pentru a imortaliza momentul, lângă cort va fi amenajată o zonă în care copiii şi părinţii se vor putea fotografia.
Le reamintim locuitorilor din Sinaia interesaţi să colecteze selectiv deşeurile electrice că o pot face la Centrul de Colectare din oraşul lor, de pe Calea Braşovului nr.2, în fiecare luni şi miercuri, între orele 17.00-19.00. De asemenea, cetăţenii din toată ţara pot beneficia gratuit de serviciul de colectare de la domiciliu sau sediu de firmă a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, sunând la TelVerde 0800 444 800, număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, zilnic între orele 9.00-17.00. Iar Patrula de Reciclare este prezentă în toate judeţele, aşteptându-şi susţinătorii!
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.