Joi 27 octombrie, la Palatul Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a întâlnit pentru prima oară cu profesorii care au participat la toate edițiile și au contribuit la succesul programului Patrula de Reciclare de-a lungul primilor 5 ani de la lansarea acestuia.
Din octombrie 2015, programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria.
Profesori din patru județe au venit la Palatul Elisabeta pentru a fi felicitați personal de Principesa Maria.
Prima ediție a programului a fost lansată în anul 2011, în 7 județe: Bistrița-Năsăud, Călărași, Hunedoara, Prahova, Teleorman, Timiș și Tulcea. 14 dintre dascălii care s-au înscris atunci, la prima ediție, au revenit în program, an după an, alături de echipele școlilor lor, pentru a promova colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în comunitățile lor.
”Profesorii coordonatori ”veterani” sunt cei cu experiența tuturor edițiilor, cei care au făcut adevărate ”vedete” din școlile și din echipele lor, care au câștigat mai multe premii și au devenit lideri în comunitățile lor. Fiindu-ne alături încă de la început, au format, deja, o ”promoție” de tineri responsabili și încrezători în puterea lor de a schimba ceva în bine. Acești profesori oferă elevilor lor o experiență de voluntariat și o amintire de neuitat din anii de școală. Continuitatea, perseverența și aspirația către autodepășire sunt câteva dintre principiile pe care Familia Regală a României le-a susținut dintotdeauna și în care și noi credem. Invitații noștri sunt cei care au avut curajul să pornească într-o aventură de pionierat dar și tăria să continue, an de an” a spus Andreea Idriceanu, managerul de comunicare al Asociației RoRec.
Alteța Sa Regală Principesa Maria a apreciat că ”Patrula de Reciclare a crescut la fel de frumos precum copiii care o formează. Programul dovedește că tinerii și educația pot schimba România în bine. Românii au devenit mai atenți față de mediul înconjurător și datorită lor. Tot ceea ce facem pentru natură facem pentru noi înșine.”
Alteța Sa Regală a înmânat trofee profesorilor invitați, a discutat cu aceștia despre cum privesc tinerii ideea voluntariatului și ce planuri au pentru ediția care tocmai a început.
„A fost o întâlnire emoționantă, de neuitat” „Am trăit un moment înălțător” au declarat profesorii invitați la finalul evenimentului.
Patrula de Reciclare a început cea de-a VI-a ediție. Atât profesorii coordonatori cu vechime în program cât și cei care participă pentru prima oară vor încerca, împreună cu elevii lor și cu sprijinul comunităților lor, să ajute la reciclarea a peste 1.000.000 kg de deșeuri electrice în România, până pe 31 august 2017.
Profesori onorați:
Prezenți:
Județul Bistrița, Bistrița-Năsăud
Teodora Popescu, de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1
Alincuța Preda, de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”
Județul Călărași, Călărași
Daniela Cojocaru – Grădinița cu Program Prelungit ”Aricel”
Județul Timiș, Timișoara
Maria Filip – Școala Gimnazială nr.21 ”Victor Babeș”
Miodrag Ciuruschin – Școala Gimnazială nr. 24
Dalia Druia – Școala Gimnazială nr. 16 ”Take Ionescu”
Județul Timiș, Făget
Ionel Petrea – Liceul Teoretic ”Traian Vuia”
Județul Tulcea, Tulcea
Ion Zamfir, Colegiul ”Brad Segal”, Tulcea
În absență:
Județul Bistrița, Bistrița-Năsăud
Tatiana Turculeț, de la Liceul Tehnologic de Servicii
Județul Hunedoara, Deva
Viorela Sandu, de la Grădinița cu Program Prelungit nr.7
Județul Timiș, Timișoara
Liana Budure, Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau”
Ramona Vasiloiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară
Gina-Camelia Brăiloiu, Grădinița cu Program Prelungit nr.23
Județul Tulcea, Tulcea
Nerdiz Hussein, Școala Gimnazială nr.1, Măcin, Tulcea