Vrei să luăm trofeul? Haide cu DEEE-ul!

Editia 2014-2015 a Patrulei de Reciclare se apropie de final. Copiii și profesorii din Patrula de Reciclare au nevoie de sprijinul nostru, ca să câștige unul din premiile naționale ale ediției 2014-2015. Oricare dintre noi putem crește șansele tinerilor noștri la trofeu, cu un gest surprinzător de simplu –  să scăpăm de deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) din case și birouri, în beneficiul Patrulelor locale.

Ca să se califice pentru un premiu național, Patrulele locale trebuie să își convingă comunitățile să colecteze selectiv minimum 50g de deșeuri electrice per locuitor al județului sau al municipiului București, în cazul celor din capitală, până la 31 august.

Elevii și dascălii înscriși în program – din fiecare județ și din București-  și-au propus să ne ajute să fim mai responsabili cu mediul și să contribuie la cota de colectare a deșeurilor electrice în România.

Se spune că ”omul sfințește locul”. Asta ne dorim și noi, să îngrijim locurile unde trăim, să ne educăm copiii să fie corecți și responsabili, iar aceasta se poate numai dacă le dăm exemple pozitive. Contăm pe vecinii noștri, pe firme, școli și alte instituții, să ne ajute să arătăm țării întregi că suntem capabili să ne mobilizăm pentru un țel frumos, în care copiii cred cu tărie și care, este, de fapt, în beneficiul nostru, al tuturor românilor. Agenții din Patrula mea s-au străduit cu atâta entuziasm tot anul școlar să lămurească oamenii că trebuie neapărat să colectăm selectiv deșeurile electrice, mai ales că este și atât de ușor. Am mers în acțiunile noastre pe la multe case, blocuri și firme, știm că oriunde se găsește o baterie goală, un bec ars, un aparat electric vechi și inutil. Din păcate, le-am găsit și pe stradă, pe câmp și prin parcuri, adică exact acolo unde nu trebuie să ajungă. Copiii sunt foarte dezamăgiți când văd asta și cred că celor mari nu le pasă. Le putem arăta că suntem mai buni de atât. Avem nevoie să predați la reciclare orice aparate electrice vechi sau stricate până la sfârșitul lunii august ca să ne putem mândri cu un premiu național !” spune unul din cei peste 720 de profesori coordonatori ai Patrulei la ediția care se va încheia curând.

Este un obiectiv susținut deja de sute de agenți economici, instituții și ONG-uri din toată țara – Suporterii Patrulei. Susținând programul, aceștia scapă legal, rapid și gratuit de vechiturile electrice care le ocupă birourile și depozitele, oferă o modalitate de colectare accesibilă și implicare într-un proiect educativ propriilor angajați, dau un exemplu de responsabilitate față de mediu și societate.

Angajații noștri au primit cu mare bucurie și deschidere această inițiativă care nu doar facilitează procesul colectării deșeurilor electrice ci și susține dezvoltarea unui proiect de conștientizare națională a impactului pe care îl avem asupra mediului înconjurător. Pentru firme, să susțină Patrula de Reciclare și să demonstreze solidaritate este atât un pas către schimbare cât și un pas în procesul de educare. Educația în domeniul protejării mediului începe cu copiii dar poate fi însușită și de adulți și de companii, mai ales că efortul este minim” declară Roxana Păun, Brand &Marketing manager Continental Hotels, Suporter al Patrulei de Reciclare.

Anul acesta, în cele 3 judete care vor câștiga un premiu național, toți copiii, profesorii și susținătorii lor se vor bucura de o mare sărbătoare – Ziua Patrulei de Reciclare. Cele trei premii naționale ale ediției 2014-2015 așteaptă să fie acordate echipelor locale din județele care se vor mobiliza cel mai mult la colectarea DEEE până la 31 august.

Oricine poate contribui la succesul Patrulei sale la ediția curentă, predând deșeuri electrice la reciclare prin TelVerde 0800 444 800 (apel gratuit în toate rețelele de telefonie) sau devenind suporter al Patrulelor locale. Mai multe detalii pe www.patruladereciclare.ro sau la suporterpatrula@rorec.org

Etichete: