Patrula de Reciclare vâlceană și-a sărbătorit victoria pe Stadionul Stejarul din Vlădești

Râmnicu Vâlcea, 6 octombrie. Elevii și profesorii din Patrula de Reciclare vâlceană, câștigători naționali ai ediției 2013-2014 și-au sărbătorit victoria vineri, 3 octombrie, pe Stadionul Stejarul din Vlădești.

Echipa județeană premiată s-a reunit pentru prima oară la Ziua Patrulei de Reciclare. Elevi, liceeni, profesori, părinți și susținători au venit din Râmnicu Vălcea și din 12 alte localități din județ ca să-și celebreze performanța: pe parcursul anului școlar, i-au convins pe vâlceni să trimită la reciclare o cantitate de peste 50g de deșeuri electrice/locuitor.

Petrecerea s-a desfășurat în forță, datorită celor doi animatori, Fabian și Charlie Sanchez – Los Hermanos Dinamita. Tinerii invitați au avut surpriza să nu fie doar spectatori, ci și artiști. După ce au participat la atelierele de muzică și animație coordonate de Charlie și Fabian, agenții și profesorii au devenit parte din spectacol. Tinerii s-au înscris cu entuziam la atelierele de bricolaj, educație eco, fotografie și artă decorativă, susținute de profesioniști și profesori coordonatori premiați ai Patrulei.
IMG_0415 mic
La Ziua Patrulei s-a jucat și cel mai ”rapid” campionat de fotbal de pe pe Stadionul Stejarul din Vlădești, de până acum. Din cele opt echipe care au participat, a câștigat Patrula Școlii gimnaziale ”Grigore Mihăescu” din Vlădești.

”A fost o experiență foarte frumoasă. Pentru copii este un sentiment extraordinar să vadă că reușesc să atragă oamenii mari de partea lor, mai ales când e vorba de protejarea naturii. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât o împărtășim cu alți tineri și profesori dar, mai ales, cu oamenii din comuna noastră, care ne-au ascultat și au predat deșeuri electrice. Ne-am înscris și în noua ediție și suntem hotărâți să câștigăm din nou” a spus doamna Daniela Dinu, profesorul coordonator al Patrulei de la Școala gimnazială Rusănești, cea mai activă echipă din județ.
ZPR Valcea (82) mic
Membrii Patrulei vâlceane au mulțumit Suporterilor care i-au ajutat să câștige. Primăriile din Crețeni, Costești și Vlădești și firmele Vel Pitar, Sanovita, Romcom și Ciurezu au casat deșeuri electrice în contul programului și au comunicat, la rândul lor, mesajul ecologic al Patrulei, pe parcursul anului școlar încheiat. Ziua Patrulei de Reciclare vâlcene a fost un succes și datorită sponsorilor, Boromir și Rosan Grup (Restaurante OK).

Educatorii, învățătorii și profesorii din județul Vâlcea sunt invitați să își înscrie unitățile de învățământ în ediția 2014-2015 până pe 15 octombrie, pe site-ul programului: http://www.patruladereciclare.ro/inscrie-ti-scoala/

Profesorii coordonatorii ai Patrulei de Reciclare oferă elevilor lor o experiență unică de voluntariat în protecția mediului, devin repere ale comunității lor și se alătură unei echipe naționale de dascăli care susțin educația ecologică și încurajează obiceiurile responsabile față de natură în România.
ZPR Valcea (180) mic
***
Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec cu avizul Ministerului Educației Naționale și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare locale. Patrula de Reciclare reunește, la fiecare ediție, sute de profesori și mii de elevi care încurajează comportamentul responsabil față de mediu în rândul comunităților lor, promovând colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Agenții și profesorii lor coordonatori promovează neobosiți importanța colectării selective a DEEE în comunitățile lor prin activități de informare și proiecte creative.

De la lansarea programului Patrula de Reciclare, în anul 2011, au participat peste 60.000 de elevi și peste 1.500 de cadre didactice, reprezentând tot atâtea unități de învățământ (grădinițe, școli, licee). Ei au contribuit la colectarea a peste 600.000 kg de DEEE în România!

Etichete: