Bucuresti, 29 mai. Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României acordă Înaltul Patronaj programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Principele Nicolae recunoaște astfel performanțele excepționale ale celor peste 1.800 de profesori și 70.000 de copii și tineri care, în ultimii 5 ani, au promovat comportamentul responsabil față de natură și au contribuit la colectarea selectivă a aproape un milion de kilograme de deșeuri electrice în România!
Patrula de Reciclare a deschis un drum nou și a devenit un reper în educația de mediu, în România. Profesorii și copiii din Patrulă au produs o schimbare pozitivă concretă nu numai prin cantitățile de deșeuri electrice la a căror colectare contribuie dar, mai ales, prin faptul că încurajează românii să dovedească respect, responsabilitate și solidaritate, valori care se circumscriu Viziunii pe 30 de ani a Casei Regale.
Înaltul Patronaj al Principelui Nicolae, care susține proiecte naționale și internaționale de prestigiu în domeniul mediului și educației, încununează performanțele agenților și profesorilor voluntari realizate prin muncă, perseverență și creativitate dar și pe ale Suporterilor cu ajutorul cărora copiii ne ajută să fim europeni mai harnici și să avem o țară mai curată.
”Înaltul Patronaj al Principelui Nicolae onorează eforturile neobosite ale dascălilor și agenților Patrulei de a convinge românii că singurul gest legal și corect pe care îl putem face cu deșeurile electrice este să le trimitem la reciclare. De cinci ani încoace, datorită copiilor, profesorilor, părinților, firmelor și instituțiilor care ni s-au alăturat ca Suporteri ai programului, colectarea selectivă a acestor deșeuri a devenit, deja, în multe comunități, un obicei. Datorită lor, peste 2.000.000 de români sunt mai conștienți de impactul deșeurilor asupra mediului și 930.000 kg de DEEE au luat drumul reciclării, în loc să ajungă la gropile de gunoi, pe câmp sau în apele râurilor” declară domnul Liviu Popeneciu, președintele Asociației RoRec.
Înaltul Patronaj al Principelui Nicolae al României onorează reușitele Patrulei la nivel național, dar aduce și noi angajamente de performanță și prestigiu. În acest context excepțional programul va celebra atât recordul colectării unui milion de kg de deșeuri electrice în România, cât și premianții locali ai ediției 2014-2015 care vor fi anunțați pe 5 iunie, de Ziua Mediului.
Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec cu avizul Ministerului Educației Naționale și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare locale.
Programul se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României.
Patrula de Reciclare reunește sute de profesori și mii de elevi care încurajează comportamentul responsabil față de mediu în rândul comunităților lor, promovând colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) prin activități de informare și proiecte creative.
Partenerii ediției 2014-2015 sunt : Agenția Națională de presă AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România Regional, Antena Satelor și Radio 3Net ”Florian Pittiș” și portalul de știri www.ziare.com