Asociația Română pentru Reciclare – RoRec lansează la nivel local, Structuri de Economie Socială (SES) înființate în proiectul european „Creșterea oportunităților de incluziune socială prin crearea de structuri de economie socială pentru grupurile vulnerabile ale populației din trei regiuni de dezvoltare ale României” al cărui obiectiv principal este sprijinirea ocupării în forme inovatoare și flexibile a persoanelor aparținând unor grupuri vulnerabile.
Au fost înființate 8 noi Structuri de Economie Socială (SES) ce vor furniza servicii în regiunile Vest, Centru și NordEst, județele deservite fiind Timiș, Mureș, Brașov, Alba, Hunedoara, Sibiu, Suceava, respectiv Bacău.
Structura de Economie Socială (SES) Alba Iulia a angajat un număr de 6 persoane, dintre care 4 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Harman, din județul Brașov a angajat un număr de 4 persoane, dintre care 3 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Hunedoara a angajat un număr de 6 persoane, dintre care 4 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Oituz, din județul Bacău, a angajat un număr de 4 persoane, dintre care 3 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Săcălaz, din județul Timiș, a angajat un număr de 6 persoane, dintre care 4 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Șcheia, din județul Suceava, a angajat un număr de 6 persoane, dintre care 4 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Sibiu a angajat un număr de 6 persoane, dintre care 4 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care traiesc din venitul minim garantat.
Structura de Economie Socială (SES) Sîncraiu de Mureș, din județul Mureș, a angajat un număr de 5 persoane, dintre care 3 provin din familii cu mai mult de 2 copii și/sau monoparentale sau sunt persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
Ocupațiile persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile sunt de manipulant, stivuitorist și șofer.
Această structură are rolul de a gestiona deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) din localitățile județelor în care se află, dar și în județele limitrofe. Activitățile ce urmează a fi derulate vizează colectarea directă la centru a deșeurilor electrice și electronice și de la domiciliu/sediu organizație a echipamentelor electrice de mari dimensiuni, urmată de activitățile de transport local, înregistrare/cântărire, sortare, depozitare a acestora alături de pregătirea loturilor pentru livrare către reciclatorii specializați.
Cetățenii vor putea beneficia de servicii oferite prin depunerea echipamentelor stricate direct la centru sau prin apelarea TelVerde 0800 444 800 (număr gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00) pentru preluarea gratuită de la domiciliu, sediu de firmă ori instituție a deșeurilor electrice grele sau voluminoase.
Practic, misiunea SES contribuie la creșterea calității vieții și dezvoltarea comunității prin crearea de locuri de muncă în cadrul structurii, acordarea de servicii de formare în cadrul centrelor de colectare, întărirea incluziunii socială a persoanelor din categorii vulnerabile, încurajarea atitudinii solidare a comunității față de semeni, fără a neglija respectarea normelor de mediu în România.
Proiectul este implementat de către Asociația Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România și Municipiul Alba Iulia. Detalii pe www.colecteaza.ro