Cine nu a fost niciodată în Mărginimea Sibiului nici nu știe ce pierde.
Anul 2010. Sfârșit de iunie, început de iulie. Criza ne sufocă pe toți, vuvuzelele ne asurzesc, lumea parcă a luat-o razna.

Mașina în care sunt străbate Valea Oltului cu răbdare. Oltul e mare, negru, învolburat și foarte murdar. Pe el plutesc mii și mii de PET-uri care au coborât muntele. Transhumanța are o soră vitregă și foarte urâtă, din punctul ăsta de vedere. Transhumanța PET-urilor de pe munte, în Olt și nu numai acolo, până, probabil în Marea Neagră. Poate că dacă am avea deschidere la Oceanul Atlantic, acesta ar fi plin de PET-urile românilor care se „bucură” de natură…No comment…

Sibiul ne întâmpină cu un apus superb și cu titlul de „Capitala bunelor maniere”. Pe bună dreptate. în Sibiu, oricât de aglomerat ar fi (și a fost) nu auzi claxoane, înjurături sau alte manelisme. Traversăm orașul, trecem prin Cristian – capitala mondială a berzelor, urmărim indicatorul de Orlat, mai mergem 4 km și iată-ne ajunși în inima Mărginimii…Gura Râului, sau cum bine i se spune… “Gura Raiului”. Drumul e asfaltat, în condiții foarte bune, casele sunt curate, oamenii stau la poartă și NU mănâncă semințe. Tot în România suntem? Da…

Ajungem în fața pensiunii „Călin”, porțile se deschid larg și ne întâmpină gazdele: domnul Ghiță, Doamna Ioana și cei doi fii ai lor: Ghiță ăl mic și Ioni. Sunt vădit emoționați, un pic obosiți după o zi de muncă, dar ne invită cu drag să le călcăm pragul. în câteva minute masa e așezată, slana, ceapă, țuica, pâinea și brânza sunt la loc de cinste. Mâncăm bine, schimbăm impresii despre cum a fost drumul, cum am călătorit, ce facem mâine și apoi mergem la culcare. în cameră miroase a curat, miroase a iarnă. E atât de liniște încât auzi cum crește iarba…mă trezesc în aceeași poziție în care am adormit… ăsta da somn…

Dimineața la 8 coborâm în grădina din fața pensiunii. Acolo ne așteaptă masa…brânză, slănină, ceapă, lapte adevărat, ouă proaspete… încă somnoroși, ochii mei încep să caute disperați cafeaua. Doamna Ioana, gazda noastră, îmi explică molcom: „Mai întâi gustați ceva mâncare ș-apoi, după aia, vă dau și cafea”. Excelent. Visul mamei s-a împlinit… să mănânc înainte de a bea cafea. Doamna Ioana, să știți că mama vă mulțumește!
Pornim spre comunele unde ne vom desfășura acțiunea: Orlat, Cristian, Săliște, Tilișca, Amnaș, Galeș, Sibiel, Rod. Avem nevoie de voluntari și ne va fi destul de greu pentru că toți copiii sunt în vacanță.

Prima oprire este Orlat. Școala Generală „Ion Pop Reteganul”. Spre norocul nostru, doamna directoare Mariana Cristea e încă la școală. îi explicăm în câteva cuvinte despre ce este vorba, ce vrem să facem. Apoi, foarte încântată de acțiunea noastră, ne promite că va întreba printre copii cine vrea să se ofere voluntar. Am început cu dreptul.

Urmează Săliște. Grupul Școlar Economic „Ioan Lupaș”. Aici… surpriză… elevii încă nu sunt în vacanța, mai fac practică. Și aici, domnul director Dumitru Păiș, secondat îndeaproape de directorul adjunct Marius Boromiz sunt la fel de încântați. Putem să mergem chiar azi să ne întâlnim cu elevii, să le explicăm despre acțiunea noastră și cine vrea să se ofere voluntar este binevenit.

Nu știu alții cum sunt, dar acești oameni sunt foarte devotați și chiar vor să se implice și să implice elevii școlilor pe care le conduc în această acțiune. Mulțumirea nostră, dar și a lor este deplină. La Grupul Școlar din Săliște învață nu numai copii din localitate ci și copii din Tilișca, Amnaș, Galeș, Sibiel. Așa că am „împușcat” cinci „iepuri” dintr-un foc.

Ne întoarcem la Gura Râului să luăm prânzul. Facem o oprire la primărie, unde domnul primar Ioan Duțu, între două coduri galbene ne primește în biroul dumnealui, la fel de încântat și încrezător în reușita acțiunii noastre ca și noi. Cu răbdarea caracteristică unui om din Mărginime ne semnează și ștampilează cele aproape 80 de diplome „de atitudine civică ecologică”. Apoi, zâmbitor și binevoitor se întoarce la problemele cu adevărat importante ale comunității pe care o păstorește atât de bine.

La pensiune, gazdele noastre ne întâmpină cu sărmăluțe, tocăniță și alte bunătăți preparate chiar de Doamna Ioana. Mâncăm bine și-apoi ne apucăm de „planul de bătaie” pentru a doua zi. Seara sosește uimitor de repede cu un spectacol pe cinste: trece ciurda. Ieșim și noi la poartă înarmați cu aparate de fotografiat, ca niște adevărați orășeni. Una după alta se perindă prin fața noastră vacile și bivolițele comunei, una mai frumoasă ca alta. La cină ne strângem toți în grădină, grătarul se aprinde, povestim, mâncăm (iar!!!) și inevitabil, toropeala ne cuprinde pe toți. Leneși urcăm treptele din lemn care scârțâie sub greutatea sarmalelor și fripturilor mâncate mai devreme. Mă prăbușesc în patul impecabil de alb și de curat. Mă învăluie un sentiment de iarnă dulce. Trag pilota peste mine și dorm fără să visez nimic.

Mă trezesc dimineață, în zgomotul tălăngilor vitelor care pasc pe coama dealului din spatele casei. Cobor repede în spate, mănânc și îmi savurez cafeaua cu ochii înfipți în dealul ăsta hipnotic. Nici nu știu când se face ora 10. Plecăm să ne întâlnim cu voluntarii din Orlat…

La școala e liniște. „Poate n-au venit, încă…” mă gândesc eu.

Doamna director ne așteaptă în cancelarie: “în prima clasă pe dreaptă vă așteaptă niște elevi”

Intrăm în clasă. Zece mutrițe curioase ne privesc. Facem prezentările, le explic motivele pentru care ne aflăm noi acolo, împărțim tricouri și materiale promoționale și… surpriză …apare și prima întrebare „Când începem?”.

„Păi, dacă aveți timp și dacă vreți, puteți începe chiar de azi, nu înainte de a face niște fotografii.” Zis și făcut. Ne adunăm în fața școlii, toți în galben… „clic-clic”, „zâmbim” și… s-au dus răspândind afișe și pliante.

în Săliște, aceeași poveste, din două clase, s-au oferit toți voluntari, dar din păcate nu am putut alege decât 20. Și nu am dat greș cu niciunul. Bravos, națiune!

în Gura Râului s-a dus vestea foarte repede că am avea nevoie de voluntari, așa că întorcându-ne avem parte de o surpriză. în curtea pensiunii ne așteptau vreo 14 pitici voinici, care mai de care puși pe treabă și pe fapte mari. Unii sunt nerăbdători, alții circumspecți, una peste alta le facem un training la obiect, le împărțim tricourile și… gata… avem voluntarii din Mărginimea Sibiului.

Spre seară împrumut bicicleta de la gazdele noastre și dau o raită prin comună să fac fotografii, să „iau pulsul” comuntității. Când, în fața mea ce văd? 5 pitici îmbrăcați în tricourile noastre băgau pliante în cutiile poștale ale oamenilor.

„Ce faceți dragilor, aici?” îi întreb eu cu „autoritatea”-mi caracteristică.

„Păi…ne-am gândit că dacă tot nu avem ce face și suntem în vacanță să începem de azi” zic ei.

Buuun… telefon scurt la București pentru suplimentarea afișelor și pliantelor.

După o săptămână ne întoarcem în Mărginime, pentru evenimentul propriu-zis.

Sincer, după avântul pe care îl aveau copiii mă așteptam că trecând prin Cristian, Orlat, Săliște, să văd afișe peste tot. Dar, surpriză. Copiii au postat afișele NUMAI în locurile amenajate pentru asta. Cu alte cuvinte, ei au făcut primul pas în a menține Mărginimea așa cum e ea… curată. Și pentru asta le mulțumim.

Următoarele zile vor fi „zilele adevărului” pentru voluntarii mei… întâlnirea cu oamenii simpli, cu întrebările și curiozitățile lor, dar și încercarea de a depăși o barieră de comunicare. O comunicare altfel decât cea de până acum.

Sâmbătă dimineață. începe Festivalul Bujorului de Munte unde Asociația Română pentru Reciclare – RoRec a fost partener. în Gura Râului începe vânzoleala. Mașini multe urcă înspre baraj, locul unde are loc festivalul propriu-zis. Gurenii sunt pe la porți, sau prin curți, finalizându-și munca de o săptămână cu ultimele retușuri.

Am sunat adunarea la ora 16.00. Copiii au început să ajungă de pe la 15.30, fiecare cu tricoul pe el și trăistuța cu pliante pe umăr. Cum era de așteptat sunt foarte serioși. Deși mulți dintre ei sunt mici de înălțime, “aerul” pe care îl au când intră pe poartă le dă o notă aparte. Pe rând apar: Laurențiu, Ioana și Ana-Maria, Ileana, Teodora, Radu, Teodor, Narcisă. Paula lipsește, dar are un motiv foarte întemeiat : ea cântă în ansamblul de fluierași, dar ni se va alătura după spectacol. Câțiva dintre ei vin de la muncă de prin gospodărie (Respect!). Sunt foarte curioși ce vom face astăzi și mă asaltează cu zeci de întrebări. Fac puțină ordine și puțină liniște între ei și încep prin a le explica: “astăzi vom merge cu toții sus la festival, unde vom împărți scrumiere ecologice, bumper-stickere, pliante, pungi biodegradabile și saci de gunoi… cel mai important lucru este să vorbiți cu omul căruia îi dați aceste obiecte, să îl faceți să înțeleagă pentru ce sunt ele necesare, să îl convingeți să păstreze locul curat, așa cum l-a găsit”…Laurențiu clipește scurt, Ioana se uita prin mine, Ana-Maria mă privește cu fătuca în palme, Teodora zâmbește, Narcisa își prinde părul în coadă…

Poate ar trebui să fiu mai explicit, așa că reiau: „astăzi vom merge cu toții sus la festival, unde vom împărți materiale ce îi vor ajuta pe oamenii prezenți la festival să lase Gura Râului curata: scrumiere ecologice…”. „Asta am înțeles!” mă întrerupe brusc Laurențiu…” am înțeles ce facem sus, dar după ce terminăm ne dăm în mașinuțe?”

Sunt fără reacție, fără cuvinte…”dacă vă lasă părinții ne dăm și-n mașinuțe” …

„Păi atunci, hai să mergem, de ce mai stăm aici?”

îmbarcați în 3 mașini, urcăm până la locul cu pricina… mirosuri apetisante ne trezesc papilele gustative, în timp ce pe scena festivalului micii artiști fluierași (printre care și Paula noastră) încântă miile de spectatori. Copiii scrutează cu ochii lor micuți și jucăuși marea de oameni, alegându-și deja „victimele’. Am emoții, trebuie să fiu cu ochii în zece părți, să nu-i pierd, să văd că sunt toți în siguranță. Tensiunea crește. Ca la un semn, copiii intră în marea de oameni și încep să împartă materialele. Lumea se uită curioasă la ei, îi ascultă, îi felicită, iar voluntărașii mei pleacă mai departe, la altul, apoi la altul, apoi la altul. Ca o falangaă macedoneană brăzdează marea de oameni până ajung în capătul celălalt. Apoi, calmi, se întorc și iau alți oameni la rând… până când se termină materialele din trăistuțe. Buuuun. Urmează agenții economici să fie „pieptănați”. Li se împart saci, pungi biodegradabile și scrumiere ecologice. Unii copii se întorc fericiți, cu câte o acadea, sau câte un suc, chiar și cu un „cocoloș” – delicatesa locului. Mica mare galbenă formată din cei 10 copii voluntari face furori. Toți se uită după ei, au înțeles mesajul, cer pungi, cer scrumiere… sunt mândru de ei. Așa am ținut-o până s-a lăsat seara. Apoi, am mâncat, iar unii dintre ei, cu acordul părinților care erau și ei la festival, s-au dat în mașinuțe și în alte giumbușlucuri de pe-acolo. Ne-am despărțit, apoi, unii obosiți, unii cu chef de muncă, încă, urmând să ne vedem a doua zi la ora 12 în fața bisericii din sat.

Duminică dimineață. în pensiune agitație mare. Toți ai casei sunt îmbracați românește. Costumele arată impecabil, doamna Ioana s-a întrecut pe ea.

La ora 12 ne strângem toți în fața cortului Rorec, deja plin de deșeuri electrice. în piața din fața biserticii e agitație mare. Multă lume, majoritatea în costume tradiționale, totul e în alb și negru. Din când în când se mai zărește câte o mică pată galbenă… voluntarii noștri.

Parada este deschisă de Junii din Gura Râului, introduși în „scenă” de domnul viceprimar Călin. Bărbați mândri îi urmăresc atenți din șeile cailor. Din spatele gardului bisericii, femei în port popular, rupte parcă din fotografiile vechi urmăresc și ele jocul junilor. Domnul primar, alături de soția să sunt și ei acolo, emoționați. Fermecat, parcă, nu-mi pot lua ochii de la Junii din Gura Râului… recunosc, nu am mai văzut așa ceva până acum. Superb… Apoi, cei îmbrăcați românește se urcă în căruțe. Domnul primar, alături de domnul viceprimar, mândri deschid coloana “oficială” călare pe doi cai superbi. Ușor, ușor, lumea ia din nou drumul spre scenă festivalului Bujorului de munte. Coloana de mașini așteaptă cuminte în spatele alaiului, întinzându-se pe câțiva kilometri. îmbarcăm și noi piticii în mașini și pornim.

Ajungem din nou la locul de desfășurare al festivalului. Copiii știu deja ce au de făcut. “Măturăm” de câteva ori mulțimea, apoi agenții economici de-acolo și pornim înspre corturi. Acolo suntem întâmpinați cu urale. Un domn mai rotofei, roșu ca racul strigă din scaunul său pliant din fața grătarului: „Ui, mă, ecologiștii! Bravo copii, așe! Faceți treabă tare bună!”

Copiii râd, îi oferă saci, pungi și scrumiere, iar domnul le oferă în schimb câte un pahar de apă. La câteva corturi mai încolo, părinții celor două surori din echipa noastră, Ioana și Ana Maria ne întâmpină cu „cocoloș” și fripturi. Facem o mică pauză de „împrospătare” a forțelor și pornim mai departe. La câțiva metri, câteva familii se bucură cu adevărat de iarbă verde. „Ce bine că ați venit, că nu mai avem saci să punem gunoiul”. Bărbații se uită la meci, iar femeile fac de mâncare. De jur împrejur, în toată zona corturilor e o curățenie desăvârșită…frumos…
Odată cu trecerea timpului emoțiile devin din ce în ce mai mari… urmează tombola pentru deponenții de deșeuri electrice, dar mai întâi micii voluntari vor fi premiați pe scenă în fața tuturor. Mulți mă întreabă dacă am emoții când urc pe scenă… și ei, dacă au emoții cum să procedeze. Le spun să stea liniștiți, nu se întâmpla nimic ieșit din comun. Ne strângem cu toți în spatele scenei, mai facem câteva fotografii și… gata… e vremea să urcăm pe scenă, să îi premiem. Alături de primar și viceprimar, copiii urcă timizi, dar încrezători. Rând pe rând îi strig iar ei vin în fată, să-și primească diplomele de „atitudine civică ecologică” și nu numai: Laurențiu Achim, Ana Maria Bunaciu, Ioana Bunaciu, Teodor Căpățâna, Teodora Cândea, Paula Fărcaș, Narcisa Ghișoiu, Radu Lupe, Ileana Stânciu. Alături de ei au mai fost în zilele pregătitoare: Radu Demian, Ilie Bischin, Cosmin Tătărau, Petrică Grigore, Alexandra Haiduc. Toți sunt foști sau actuali elevi ai Școlii Generale “Aurel Decei” din Gura Râului.

Dar trebuie să îi menționăm și să le mulțumim și elevilor din Orlat: Simona Topîrcean, Andreea Topîrcean, Iulia Pipernea, Alexandra Tăban, Dragoș Marin, Cosmin Schiterli, Ana Maria Sârbu, Ilie Răzvan Savu, Rareș Mihail Ghiță, Ionuț Olariu, Ioana Petronela Paul, cât și celor din Săliște: Adrian Neag, Ioana Ciuberea, Alexandra Pop, Adrian Oltean, Alexandra Râpă, Adrian Băcila, Georgiana Mândrean, Robert Simion, Andreea Giurgiu, Diana Hansa, Andreea Iuga, Ana Maria Gândila, Ștefan Munthiu, Adina Voicu, Sorin Avram, Monica Răcean, Karina Barc, Andreea Schwichel, Ioana Marica, Marian Poplăcean.

Aceștia sunt cei care au crezut în zbor și acum sunt stăpâni peste zare. Felicitări!