Creată în 2005 la inițiativa unui număr de 30 de producători și importatori de echipamente electrice și electronice, asociația non-profit EcoLogic din Franța este susținută și de Federația companiilor internaționale din mecanică și electricitate (FICIME), respectiv Alianța industrială IT&C.
Consiliul administrativ este format din reprezentanții unui număr de 12 companii și asociații cu voturi egale, indiferent de cifrele de afaceri (Aisin, Brother, Daewoo, Epson, FICIME, Fuji Film, Kodak, Lexmark, Peekton, Pioneer, Sagem și Sharp), iar asociația este condusă de René-Louis Perrier. Asociația are aproape 1.000 de membri.
EcoLogic are ca obiect de activitate preluarea, în numele producătorilor și distribuitorilor din Franța, a echipamentelor electrice și electronice care își încheie ciclul de viață – colectarea, tratarea, reciclarea și valorizarea componentelor și a materiilor prime rezultate.
O echipă de 28 de persoane asigură activatea EcoLogic, care derulează activitățile mai sus menționate prin intermediul partenerilor de transport, reciclare, depoluare și valorificare. Anul trecut, asociația a colectate și reciclat peste 65.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice, prin intermediul celor 1.300 de puncte de colectare la distribuitori și al altor 930 de puncte de colectare deschise în 290 de colectivități locale partenere, cu un număr de 16 milioane de locuitori. în primele șase luni ale anului, asociația a colectat deja peste 30.000 de tone de DEEE.
Potrivit presei franceze, EcoLogic a reușit să ajungă să recicleze aproape 80% din DEEE colectate anual și să valorifice energetic 5% din cantitatea colectată.