Să facem un scurt exercițiu de imaginație și să ne gândim ce titulară le găsim celor 25 de elevi din clasele a III-a și a IV-a ai Patrulei de reciclare din localitatea Șura Mică și profesoarei lor, doamna Adela Cindrea, în urma obținerii celor două premii în cadrul competiției: premiul pentru cea mai mare cantitate DEEE colectată/per elev, respectiv premiul pentru cel mai activ profesor din județ.
Să le spunem oare buni promotori? Ne-a șoptit o vrăbiuță că imediat ce și-au primit caietele și insignele de agenți, au studiat cu seriozitate informațiile și au început să pună la cale un plan bine ticluit pentru a- și îndeplini misiunea primită. Din acel moment, restul e poveste. Fie ger, fie zăpadă, fie soare și frumos afară, copiii au fost neobosiți în a le spune oamenilor că Patrula ajută la colectarea deșeurilor electrice, baterii și acumulatori portabili, lămpi și becuri, orice produs defect sau uzat. Mânați de dorința de a reuși să colecteze cât mai mult, agenții Patrulei au răspândit prin toată localitatea afișe, pliante și fluturași. Practic, n-a existat locșor sau om binevoitor care să nu fi aflat de la copii că Patrula are nevoie de tot sprijinul.
„întreaga comunitate a fost informată de campania noastră. De asemenea, am reușit să facem cunoscută dorința noastră de a ajuta la colectarea și reciclarea de deșeuri electrice și în rândul mai multor organizații din județ care au dat curs invitației noastre și au predat aparatură uzată în contul școlii noastre” ne spune doamna profesoară Adela Cindrea.
Vă propun totuși să-i considerăm adevărați artiști! Deoarece, cu drag și multă sârguință, copiii noștri de poveste au realizat compoziții plastice cu tema „Salvați Pământul!”. Creativitatea lor a fost pusă cu totul în slujba obiectivului măreț: cât mai mulți oameni conștienți de toxicitatea DEEE și de necesitatea de a le strânge din natură sau din case. Astfel a luat naștere și Recup-Art, atelierul creativ în care elevii Patrulei au făcut ca becurile stricate să prindă din nou viață, pictându-le cu multă ingeniozitate. Și uite asa, rând pe rând, au apărut pe masa de lucru diverse animăluțe, care mai de care mai colorate și mai vesele. „Copiii au fost foarte încântați de activitatea propusă, s-au distrat foarte mult pe parcursul derulării acesteia, în special în momentul în care fiecare «animăluț» a fost gata și a fost prezentat clasei”, ne povestește cu elan doamna profesoară.
Dar ce spuneți totuși de talentul lor literar, care îi recomandă drept poeți și scriitori de seamă? Se pare că acolo, în Șura Mică, este un loc roditor pentru scriitură bună, inspirată de o misiune nobilă. Și uite așa, din condeiul de elev de generală, se naște un frumos îndemn în versuri: „Copii, cu mic, cu mare,/Veniți la reciclare,/Deșeuri să adunăm,/Natura s-o protejăm.” (creație Sabina Ciolan, clasa a III-a).
Oricum ați dori să-i numim, Agenții Patrulei de reciclare de la Școala Gimnazială Șura Mică ne-au demonstrat că în slujba unui țel înalt, poți antrena toate resurse creative de care dispui pentru a reuși să faci performanță. Dar mai presus de toate a stat, după cum ne spune și doamna profesoară, faptul că: „Elevii s-au dedicat trup și suflet acestui proiect. De aceea, toate activitățile desfășurate în cadrul Patrulei au fost realizate cu zâmbetul pe buze și cu multă implicare. Finalitatea proiectului a reprezentat pentru școala noastră o mândrie și o motivare pentru ediția de anul viitor.”
Povestea elevilor din Șura Mică nu se încheie aici. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce alte activități creative mai pun la cale pentru ediția ce va urma.