Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizație non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuți fabricanți europeni de aparatură electrocasnică prezenți pe piața din România. Practic, Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de echipamente electrice și electronice și desfășoară toate activitățile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării și recuperării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), asigurând, în același timp, eliminarea în siguranță și protecția mediului, în conformitate cu legislația europeană în domeniu.
O componentă foarte importantă a activității Asociației o constituie educarea și conștientizarea populației în privința colectării și reciclării corecte a deșeurilor electrice. Prin campaniile de colectare și informare desfășurate la nivel național, Asociația RoRec reușește să ducă mesajul reciclării la tot mai mulți cetățeni, cu ajutorul autorităților locale.
Asociația Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu primăriile locale, în primele 6 luni ale anului 2013, la nivel național, a desfășurat 965 acțiuni în cadrul campaniei „Locul deșeurilor nu e în casă. Trimite-le la plimbare!”. în urma acestora, peste 2.290.000 kg deșeuri electrice și electronice au fost colectate de la cetățeni, pentru a fi trimise ulterior la fabricile de reciclare.