Patrula de reciclare si EcoAtitudine, un parteneriat care sfidează matematica

 
 
Provocarea educației ecologice cere sinergia parteneriatului. Cu fiecare gest corect pe care îl insuflăm tinerilor, fie că este vorba de reciclarea deșeurilor, de plantarea copacilor, de economisirea resurselor sau de respectarea habitatelor naturale, construim imaginea de ansamblu a unei societăți civilizate și responsabile. Colaborarea potențează forța mesajelor noastre, încurajându-i pe copii si adolescenti să ia atitudine și să se implice.
 
Un exemplu în acest sens este parteneriatul dintre Patrula de reciclare, programul educațional de mediu al Asociației Române pentru Reciclare RoRec centrat pe colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) și campania de Educație Ecologică și Mediu EcoAtitudine, desfășurată de Revista InfoMediu Europa, în parteneriat cu Agenția Națională de Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu.
 
EcoAtitudine și Patrula de reciclare reunesc elevi și cadre didactice din școli bucureștene (sectoarele 5 și 6) și județele Ilfov, Prahova, Argeș, Olt, Vrancea, Buzău, Brăila și Tulcea. Școlile din EcoAtitudine se alătură celor 700 de unități de învățământ din București și 29 de alte județe care participă la ediția curentă a programului Patrula de reciclare. Elevii înscriși în cele două proiecte vor avea misiunea de a colecta selectiv hârtie, plastic, metal, sticlă, aparate electronice, becuri și baterii și de a-și ajuta comunitățile să adopte un comportament corespunzător de debarasare față de toate tipurile de deșeuri menajere.
 
Ora de ecologie, de la informație la acțiune
 
La lansarea parteneriatului în fiecare din județele respective, InfoMediu Europa și Asociația RoRec au organizat ”Ora de ecologie”. Elevii au urmărit filme educative referitoare la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor de plastic, sticlă, hârtie, metal și a celor electrice și electronice. De asemenea, au asistat la prezentarea celor două programe și a premiilor pe care le pot obține în funcție de rezultatele acțiunilor lor de informare, conștientizare și colectare.
 
Voi sunteți pionierii acestei schimbări. Misiunea voastră este ca, o dată ce ați devenit agenți ai Patrulei de reciclare, să aveți grijă ca niciunul din membri familiei voastre, niciunul din vecinii, prietenii și colegii voștri să nu mai arunce neglijent acele deșeuri care trebuie reciclate dacă vrem să nu poluăm mediul și să putem recupera materii prime prețioase. Toate reușitele voastre, mai mari sau mai mici, sunt începutul unei schimbări foarte importante pentru noi toți. în câțiva ani, atunci când veți vedea oamenii ducând din proprie inițiativă aparatele stricate la centrele de colectare, atunci când nu veți mai vedea niciun frigider aruncat pe câmp, sper să priviți înapoi cu mândrie și să vă aduceți aminte că voi ați fost generația care a dat startul acestui fenomen, a încurajat tinerii prezenți Ada Lungu, reprezentantul proiectului Patrula de reciclare.
 
Ora de ecologie a inclus și un test de cunoștințe care i-a ajutat pe copii să recapituleze ceea ce au aflat despre sursele de poluare și managementul corect al deșeurilor. Printr-un efort de echipă, copiii au răspuns corect la toate întrebările. Au arătat că au reținut cum trebuie să colectăm selectiv deșeurile de orice fel și cât de important este acest lucru pentru natură.
 
Solidaritatea ecologică prinde rădăcini
               
La încheierea Orei de ecologie, fiecare echipă de elevi a plantat în curtea școlii lor un pom, gestul simbolic care completează cercul responsabilității noastre față de natură. Responsabilitatea începe cu grija de a nu polua și culminează cu preocuparea de a ajuta natura să se regerenereze.
Elevii au fost încântați să se înscrie în Patrula de reciclare și s-au mobilizat imediat cum au ajuns la școală, informându-i și pe ceilalți colegi despre ce au aflat ei și cât de utili vor fi pe viitor în acțiunile de reciclare DEEE, spune Mirela Mareș, desemnată profesorul coordonator al Patrulei de reciclare din Școala Gimnazială nr. 2 din Dragomiresti Deal (județul Ilfov).
 
Până la 15 mai, când se va încheia ediția 2013 a programului Patrula de reciclare, școlile înscrise se vor întrece să colecteze cantități cât mai mari de deșeuri și să desfășoare acțiuni originale de informare și educare a publicului, pentru a câștiga unul dintre premiile naționale sau locale oferite de organizatori.
 
Patrula de reciclare a școlii noastre a reușit să atragă toți elevii în programul „ECOATITUDINE”, creând o competiție între aceștia, care sunt conștienți că orice gest, oricât de mic ar părea, contează. în fiecare zi, ei depun DEEE în kit-urile de colectare. Este dovada vie a responsabilității asumate în cadrul acestui program, față de colegii lor din școală, de concetățenii din cartierul în care locuiesc, față de mediul în care trăiesc! Cei doi pomi pe care i-am plantat au prins deja rădăcini în solul din curtea școlii, la fel și acțiunea de reciclare selectivă a prins rădăcini în rândul lor. Exemplul elevilor a fost urmat de familiile lor, apoi de locuitorii din cartier. O adevărată solidaritate ecologică i-a unit pe fiecare, cu mic, cu mare!
 
Mărturia profesorului Elena Cojanu, coordonatorul Patrulei de reciclare a Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău demonstrează că nivelul de implicare și eficiență generat prin acest parteneriat transcede regulile matematicii. în acest caz, 1+1 rezultă mult mai mult decât 2.
 
Vă invităm să urmăriți evoluția proiectului pe www.infomediu.eu, www.ecoatitudine.eu, www.rorec.ro și pe contul Patrulei de reciclare: www.facebook.com/patruladereciclare.
 
 
***
PÄ‚STRÄ‚M,
APÄ‚RÄ‚M,
TERRA
RESPECTÄ‚M!
UN
LAC
ADMIRÄ‚M!
DEȘEURI
ELECTRICE
RECICLÄ‚M!
ELEVI,
CONCETÄ‚Å¢ENI
IMPLICÄ‚M!
COLECTÄ‚M
LE
ADUNÄ‚M,
RESPECTÄ‚M,
EDUCÄ‚M!
 
Material realizat de membrii Patrulei de Reciclare a Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei”, Buzău.
Coordonator proiect, Prof. Cojanu Elena
***